in

Nou acord Brexit îi va face mai săraci pe cei care locuiesc în Marea Britanie. Este mai rău decât cel negociat de Theresa May, spun analiștii

Noul acord convenit de premierul Boris Johnson cu Uniunea Europeană pentru Brexit îi va face mai săraci pe britanici decât cel negociat de predecesoarea sa, Theresa May, dacă va fi aprobat de Parlamentul de la Londra, potrivit unor analiști citați de Reuters.

Comparativ cu acordul convenit de May cu UE anul trecut – pe care Parlamentul l-a respins de trei ori – înțelegerea semnată de Johnson prevede o aliniere mai restrânsă la reglementările UE și bariere comerciale mai mari între Marea Britanie și cel mai mare partener comercial al său, arata Reuters.

Johnson are în față acum o confruntare pentru convingerea Parlamentului, unde Partidul Conservator nu are majoritatea, pentru a obține aprobarea acordului într-un vot care va avea loc sâmbătă.

„Chiar dacă Boris Johnson va reuși să încheie acordul, celebrarea acestuia de către investitori va fi limitată de recunoașterea că acesta va fi un Brexit destul de dur”, a declarat Paul O’Connor, manager de fonduri la Janus Henderson.

Ministrul britanic de Finanțe și majoritatea analiștilor externi au anticipat că barierele comerciale mai mari vor face că economia britanică să crească mai lent decât în cazul în care Marea Britanie ar fi rămas în UE, iar daunele cresc cu cât barierele comerciale sunt mai ridicate.

Pe baza planurilor lui Johnson cunoscute săptămâna trecută, firma de cercetare Changing Europe estimează că acestea îi vor face pe britanici mai săraci cu 6% pe cap de locuitor, comparativ cu rămânerea în UE, echivalent cu 2.000 de lire sterline pe an, pe termen mediu.

Acordul lui May ar fi redus veniturile britanicilor cu aproape 5% pe cap de locuitor, în timp ce un Brexit fără acord, care ar lăsa Marea Britanie să realizeze tranzacții comerciale pe baza reglementărilor Organizației Mondiale a Comerțului, ar reduce veniturile populației cu puțin peste 8%.

„Este mai dăunător decât termenii Brexit-ului Theresi May, în funcție de impactul economic”, a declarat Anand Menon, director al UK în a Changing Europe.

Dacă Marea Britanie va ieși din UE la 31 octombrie, așa cum este planificat, acordul lui Johnson asigura o perioadă de tranziție care va dura cel puțin până la sfârșitul anului 2020, timp în care nu vor avea loc schimbări economice majore.

Acordul Theresei May stipula o relație comercială cât mai strânsă cu UE, în timp ce acordul lui Boris Johnson prevede o relație comercială ambițioasă.

Farage îndeamnă parlamentul britanic să respingă noul acord și să se organizeze alegeri anticipate

Farage îndeamnă parlamentul britanic să respingă noul acord și să se organizeze alegeri anticipate

Asistent român din Marea Britanie, premiat pentru modul în care a avut grijă de un pacient din România