in

ATENȚIE! Miliarde de lire sterline în bancnote de hârtie ies din circulație anul acesta

bancnote de hârtie

Toate bancnote le de hârtie din Marea Britanie urmează să fie retrase din circulație până la 30 septembrie.

Potrivit presei britanice, bancnotele de hârtie de 10 lire sterline și 5 lire sterline au fost deja retrase, dar bancnotele de 20 lire sterline și 50 de lire sterline nu vor mai fi valabile de la 30 septembrie.

Banca Angliei a anunțat că va continua să schimbe bancnote vechi cu valoarea lor nominală, dar oamenii sunt avertizați să utilizeze banii vechi, de hârtie, înainte de termenul limită de toamnă.

Există, de asemenea, monede vechi de o liră în circulație, în valoare de 105 de milioane de lire sterline, la cinci ani de când și-au pierdut statutul, potrivit Monetăriei Regale.

Moneda rotundă de o liră sterlină a fost demonetizată la miezul nopții, pe 15 octombrie 2017, și înlocuită cu o nouă versiune cu cinci fețe, mai greu de contrafăcut.

Vegetarienii și veganii din UK cer înlocuirea noilor bancnote de 5 lire sterline. „Este inacceptabil. Conțin…

Din cele 1,6 miliarde care au fost returnate Monetăriei, aproximativ 1,45 milioane s-au dovedit a fi false.

Moneda veche poate fi încă depusă la bănci – dar nu poate fi folosită în magazine.

Bancnotele autentice retrase își păstrează valoarea nominală

Biletele din polimer de 50 de lire sterline care prezintă portretul lui Alan Turing au intrat în circulație pe 23 iunie 2021.

O purtătoare de cuvânt a explicat că „toate bancnotele autentice ale Băncii Angliei care au fost retrase din circulație își păstrează valoarea nominală pentru totdeauna”.

De asemenea, oamenii pot duce bancnote vechi la banca din Threadneedle Street, în City of London, unde vor primi valoare lor într-un cont bancar, prin cec sau, „dacă locuiți în Marea Britanie și schimbul valorează mai puțin de 50 GBP”, pot fi schimbate pentru cele pe stil nou.

Dacă aveți un cont bancar în Regatul Unit, Banca Angliei a spus că cea mai simplă și rapidă modalitate de a schimba bancnote de 20 de lire sterline și 50 de lire sterline „va fi, în mod normal, să le depuneți la bancă”.


…ATENȚIE! Miliarde de lire sterline în bancnote de hârtie ies din circulație anul acesta…

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 4 In medie: 4.3]

Gripa AVIARĂ lovește Marea Britanie. Ouăle „free-range” dispar din magazine

Gripa AVIARĂ lovește Marea Britanie. Ouăle „free-range” dispar din magazine

războiul din Ucraina

Războiul din Ucraina s-ar putea încheia în 2-3 săptămâni. Serviciile britanice: „Rușii sunt blocați”