in

Settled status: Cetățenii europeni mai au la dispoziție exact un an ca să aplice pentru rezidență în Marea Britanie

Ieri, 30 iunie, a început numărătoarea inversă în ceea ce privește termenul final pentru depunerea cererilor de către cetățenii europeni pentru obținerea rezidenței, conform schemei guvernului britanic de după Brexit.

Astfel, pe 30 iunie 2021, va fi ultima zi în care cetățenii UE vor putea să aplice pentru a obține una dintre formele ce le va permite șederea și munca în Marea Britanie după 1 ianuarie 2021, când regulile europene nu se vor mai aplica aici.

Până în prezent, există deja peste 3,6 milioane de cereri, iar mai mult de 3,3 milioane de persoane au primit până acum unul dintre statutele acordate de guvern.

Cetățenii europeni și membrii familiilor lor care au aplicat și au primit unul dintre statute, vor avea dreptul să continue să trăiască și să lucreze în Marea Britanie, unii definitiv, alții pentru o perioadă determinată.

Settled Status: Mii de cereri ale cetățenilor europeni au fost nule sau retrase

Cele mai recente statistici oficiale arată că cel mai mare număr de cereri provine până acum de la resortisanții polonezi (697.900), români (590.100) și italieni (363.600).

De asemenea, sunt peste 3,2 milioane de cereri de la cei care locuiesc în Anglia, 180.700 în Scoția, 59.400 în Țara Galilor și 59.700 înregistrate în Irlanda de Nord.

Anul trecut, Ministerul de Interne britanic a acordat o finanțare de 9 milioane de lire sterline către 57 de organizații de caritate din Marea Britanie, pentru a-i ajuta pe cetățeni SEE vulnerabili să aplice. O finanțare suplimentară de 8 milioane lire sterline a fost anunțată la începutul acestui an pentru astfel de intervenții.

Centrul de soluționare a reglementărilor UE continuă să ofere sprijin șapte zile din șapte prin telefon și prin e-mail.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]

tâlhărit 250.000 de euro

Au tâlhărit peste o sută de turişti şi au trimis în ţară 250.000 de euro

Locuitorii din Leicester închiriază autocare pentru a merge la Nottingham, în noaptea deschiderii pub-urilor. Poliția: „Oprim toate mașinile care ies din oraș”