in

Londra: Se prăbușesc podurile istorice de peste Tamisa. La Repubblica: „Nu sunt bani pentru reparații”

Podul Hammersmith, cel care leagă cartierul cu același nume la nord de Tamisa de cartierul Barnes, aflat la sud, este închis pentru că riscă să se prăbușească, scrie cotidianul italian La Repubblica.

Alte două poduri peste Tamisa, celebrul London Bridge și Podul Vauxhall, sunt închise pentru lucrări de restaurare. Până și Tower Bridge, unul dintre simbolurile capitalei britanice, a trebuit să fie închis recent din cauza unei defecțiuni mecanice.

Este un simptom al unei probleme mult mai mari: infrastructura Regatului Unit se destramă. Multe au rădăcini străvechi și au nevoie de reparații continue, scrie ziarul italian.

„Numai că între deceniul de austeritate care a urmat marii crize financiare din 2008 și cea mai gravă recesiune postbelică declanșată de pandemia Covid 19, nu există bani. Nu îi au nici autoritățile locale, nici cele de stat, iar podurile peste Tamisa sunt doar vârful aisbergului”, arată jurnalistul Enrico Franceschini, citat de Evenimentul Zilei.

Restaurarea Podului Hammersmith, construit în secolul al XIX-lea, ar costa 140 de milioane de lire sterline. Efectuarea unei reparații parțiale, care ar permite pietonilor și bicicliștilor să îl folosească în continuare, ar costa mai puțin de jumătate, însă nu există finanțare publică nici pentru asta.

Haos în trafic la Londra după ce Tower Bridge, podul de peste Tamisa, a rămas blocat cu cele două brațe ridicate

Condițiile în care se află podul sunt atât de alarmante, încât autoritățile au fost constrânse să interzică și  traficul maritim de pe sub pod: așa că anul acesta nu va exista, cel puțin nu pe ruta tradițională, nici măcar istorica regată Oxford-Cambridge.

Londonezii protestează, în special cei care locuiesc în cele două cartiere brusc separate – în loc să fie legate – de pod. „Italia a reconstruit într-un an podul care s-a prăbușit la Genova. De ce nu o putem face și noi? Doamne, dar asta e Anglia”, a spus un locuitor din Barnes.

În perioada în care era primarul Londrei, Boris Johnson, a vrut să construiască un nou pod peste Tamisa, acoperit în întregime cu vegetație, un „pod verde” în numele ecologismului: a cheltuit pentru proiect o mulțime din banii contribuabililor, după care nu s-a mai făcut nimic.

Ar fi făcut mai bine să le repare pe cele existente. Acum își mai amintește cineva că în 1967, vechiul, originalul și degradatul London Bridge a fost vândut unui miliardar american, care l-a demontat bucată cu bucată și l-a reconstruit în deșertul din Arizona, ca atracție turistică: ei bine, poate ar trebui găsit un astfel de client similar și pentru Hammersmith Bridge, iar apoi cu banii primiți din vânzare ar putea fi construit unul nou la Londra.

Este o metaforă perfectă pentru națiunea în care s-a născut revoluția industrială și care până acum zece ani avea cea mai puternică economie din Europa, dar care acum, între Brexit și liderii populiști, pare să-și fi pierdut identitatea, mai arată La Repubblica.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Bărbat cu astm cronic, obligat să poarte mască în avion: „Am simțit că toată lumea era împotriva mea”

Bărbat cu astm cronic, obligat să poarte mască în avion: „Am simțit că toată lumea era împotriva mea”

Înjunghieri în serie în Birmingham. Poliția a arestat un suspect de 27 de ani