in

Ministrul de Finanțe al Marii Britanii, avertizare fără precedent: „ Porturile sunt în pericol dacă ieșim din UE fără un acord”



Ministrul de finanțe al Regatului Unit, Philip Hammond, a recunoscut că porturile din Marea Britanie ar putea fi aruncate în haos în cazul în care țara va ieși din UE fără o înțelegere care să mențină un regim vamal similar celui existent, scrie The Independent.

Cancelarul a avertizat cu privire la „perturbări semnificative”, în cazul în care camioanele care vor intra în Marea Britanie vor fi ținute la vamă pentru controale amănunțite și a arătat că Marea Britanie are doar angajamente „limitate” cu vecini precum Irlanda și Franța.

El a mai declarat economia Marii Britanii are probleme din cauza incertitudinii dinaintea Brexit și a recunoscut că, chiar dacă Marea Britanie obține o înțelegere vamală cu Europa, este puțin probabil să fie la fel de bună ca termenii de care se bucură în prezent.

Cuvintele lui Hammond vin în momentul în care s-a anunțat că următoarea rundă de negocieri din Regatul Unit și UE va fi amânată până după un discurs pe care premierul Theresa May îl va ține cu privire la Brexit.

Comitetul Afacerilor Economice din Camera Lorzilor l-a întrebat pe Ministrul de Finanțe dacă porturile din Marea Britanie, precum Dover, sunt pregătite pentru a face față controalelor suplimentare, după Brexit. Hammond a spus că acest lucru nu este posibil. Acesta a spus că mărfurile din Dover nu vor putea fi adăpostite în cazul unor inspecții prelungite care ar împiedica funcționarea portului.

„Tot ceea ce ar cauza întârzierea vehiculelor de a ieși din port sau întârzierea descărcării vehiculelor ar duce la o perturbare semnificativă a tiparelor de mișcare a mărfurilor”, a spus Hammond.

El a explicat că sunt în curs de desfășurare acțiuni de urgență pentru a se încerca menținerea operațiunilor fără probleme, chiar dacă Marea Britanie iese din UE fără o înțelegere.

Marți, 12 septembrie, s-a anunțat că negocierile pentru Brexit nu vor mai fi reluate decât la data de 25 septembrie, în ciuda faptului că oficialii britanici și europeni urmau să se întâlnească luni, 11 septembrie, la Bruxelles.

Întârzierea s-ar datora faptului că Theresa May planifică un discurs public major către sfârșitul săptămânii viitoare, care va prezenta strategia de ieșire din UE.

Potrivit unor surse, Theresa May se pregătește să încerce să liniștească apele și să spună că orice acord de tranziție trebuie să fie „cât mai aproape posibil” de relațiile actuale cu UE.

Tony Blair susține anularea Brexit-ului și înăsprirea normelor pentru imigrația din UE

Mii de persoane au protestat în centrul Londrei: „Renunțați la Brexit ”

Planurile Guvernului May pentru imigranții din UE după Brexit: Restricții și permise de ședere biometrice

S-au aflat planurile Marii Britanii după Brexit. Se pune capăt libertății de circulație, cetățenii UE vor putea sta doar o perioadă limitată în UK. VEZI DOCUMENTUL!

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

A crescut numărul cetățenilor UE expulzați din Marea Britanie. NELMA: „Oameni care au trăit și muncit ani întregi în UK sunt trimiși acasă”

Niciun vinovat în cazul morții lui Marian Nemit, românul ucis de un zid în Leyton