in

Sistemul „Pile, Cunoștințe, Relații” funcționează și în UK, Boris Johnson și-a numit fratele în Camera Lorzilor

Deși s-au aflat pe poziții opuse în ceea ce privește ieșirea din Uniunea Europeană, actualul premier își numește fratele în Camera Lorzilor. O favoare de care fostul președinte al Camerei Comunelor, John Bercow, nu se va bucura, scrie Le Figaro, citat de Evenimentul Zilei.

„Premierul britanic Boris Johnson i-a oferit fratelui său Jo un loc în Camera Lorzilor, o distincție de la care este exclus fostul președinte al Camerei Comunelor, John Bercow.

Publicată vineri, 31 iulie, lista celor 36 de viitori membri noi ai camerei superioare a Parlamentului Britanic include mulți brexiteri. Numirea lor îi revine oficial reginei Elisabeta a II-a.

Jo Johnson, un fervent pro-european, părăsise guvernul fratelui său mai mare în septembrie anul trecut, invocând „interesul național” şi considerând prea radicală strategia premierului în privința dosarului fierbinte Brexit. Lista conține şi figuri ale partidului conservator, precum Ken Clarke sau fostul ministru al Finanțelor, Philip Hammond, care fuseseră excluse, împreună cu aproximativ 20 de rebeli, după ce votaseră cu opoziția laburistă în timpul unuia dintre numeroasele voturi cu privire la Brexit.

Fostul președinte al Camerei Comunelor, John Bercow, ale cărui tunătoare apeluri la ordine în timpul aceleași voturi pentru Brexit au făcut înconjurul lumii, nu se află pe listă. O schimbare a tradiției pentru acest personaj colorat, cu cravate ţipătoare, care a fost acuzat de parțialitate din partea r conservatorilor din care a venit și că și-a hărțuit și tiranizat echipele, acuzații pe care le neagă cu tărie.

Este pentru prima dată în două secole când fostului „speaker” al Camerei Comunelor i-a fost refuzat locul pe băncile de piele purpurie ale Camerei Lorzilor.

Cu aceste noi sosiri, Camera Lorzilor ar trebui să depășească 800 de membri, desemnați pe viață, care pot totuși demisiona sau se pot retrage. „Numind o mulțime de foști deputați, loialiști ai partidului, și pe propriul său frate, prim-ministrul invită la o bătaie de joc totală. Faptul că se poate proceda astfel arată în ce măsură această cameră este un club privat”, a spus Darren Hughes, care conduce un organism care face campanie pentru reforma sistemului electoral britanic, Electoral Reform Society”, scrie Le Figaro.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

The Guardian: Un fost ofițer al armatei britanice riscă 13 ani de închisoare într-un dosar cu droguri din România

În UK se vor distribui milioane de teste cu rezultate în 90 de minute: ”Pot detecta şi gripa şi COVID-19”