in

Tragedia unei familii din Anglia. Mama a murit de COVID, în timp ce familia era la înmormântarea tatălui, ucis tot de coronavirus. „Mi-am îmbrățișat sora și am început să plângem”

Doi soți din Marea Britanie, care trebuiau să sărbătorească luna aceasta 60 de ani de la căsătorie, s-au îmbolnăvit de COVID și au murit, la câteva zile distanță unul de celălalt, potrivit BBC News.

John și Mary Boxer au fost prieteni în copilărie, în Sunderland, acolo unde au trăit mai toată viața.

Săptămâna aceasta, frații și surorile ar fi trebuit să le sărbătorească nunta lor de diamant, la 60 de ani de la căsătorie.

„Ne gândeam să închiriem o sală și să îl aducem pe cumnatul meu, care este artist, să cânte. Părinților mei le-ar fi plăcut să-l asculte. Dar din cauza carantinei, ne-am amânat planurile”, a spus Elaine, una dintre fiicele familiei Boxer.

Pe 10 aprilie, John s-a îmbolnăvit și a ajuns la spitalul din Sunderaland, același unde soția sa lucrase timp de ani de zile.

Marea Britanie. Familie distrusă de coronavirus: Tatăl, mama și fiica au murit în decurs de două săptămâni

Medicii nu i-au găsit vreo problemă, așa că bărbatul s-a întors acasă. Se Paște a revenit la spital, unde i s-a făcut testul COVID. A doua zi a aflat că s-a infectat cu coronavirus.

„Tata avea diabet și Parkinson și a zis că se simte obosit și epuizat”, a povestit fiica sa, Elaine. Sănătatea lui John Boxer s-a deteriorat și, șapte zile mai târziu, bărbatul a murit.

„Vorbisem cu el cu o zi înainte și părea că se simte bine – sporovăia și râdea ca de obicei”, a mai spus fiica. Mama ei a fost lovită în plin de veste: „Și-a pierdut pofta de mâncare, dar am pus asta pe seama durerii”.

În scurt timp, femeia a început să se simtă rău – cu febră și nivel scăzut de oxigen. A ajuns și ea la spital, unde a fost testată pozitiv.

Înmormântarea lui John a avut loc pe 2 mai, doar șapte oameni fiind de față, din cauza regulilor de siguranță.

„Eram doar eu, partenerul meu, sora mea, cumnatul, fratele mai mare al tatălui, vărul meu și soția lui. Și ne-am închis toți soneria telefoanelor”, a spus Elaine. După înmormântare, au descoperit că aveau mai multe apeluri nepreluate și au sunat înapoi. Era spitalul. Murise și mama lor, Mary.

Dublă tragedie într-o familie din Londra. Tatăl de 61 și fiica de 33 de ani, uciși de coronavirus

„Mi-am îmbrățișat sora și am început să plângem. Știam că mama este bolnavă și că nu prea aveam ce face. Dar a fost un șoc faptul că s-a întâmplat chiar în ziua înmormântării tatălui nostru”, spune Elaine.

Mary a fost înmormântată pe 8 mai. Regulile se relaxaseră, iar la ceremonie au fost prezente 16 persoane. Familia plănuiește acum un eveniment, anul viitor, în cinstea celor doi.

„Singurul lucru care ne face să ne simțim un pic mai bine este că acum sunt iarăși împreună. Au fost împreună mereu”, mai spune Elaine.

Alertă la Berlin, cinci copii români infectați cu coronavirus la o școală din cartierul Spandau

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Fiți pregătiți! Spania este doar începutul. Marea Britanie va impune restricții și pentru cei care vin din alte țări

Avertisment OMS: „Tinerii răspândesc virusul prin comportamentul lor”