in

Ca să nu o mai înșele, o femeie i-a pus soțului o piuliță pe organul genital

Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital după ce soția lui i-a pus, în timp ce dormea, o piuliță de metal pe organul genital, scrie Daily Mail.

Pacientul, din Ucraina, care are în jur de 40 de ani, s-a trezit dimineața cu dureri mari în zona organului genital. Penisul său era umflat și „strangulat”, potrivit sursei citate.

Bărbatul a încercat să scoată singur dispozitivul de tortură, dar nu a reușit. A fost chemată o ambulanță, iar medicii au intervenit de urgenta. A fost nevoie de unelte care în mod normal nu se găsesc într-o sală de operație. Printre acestea și un flex.

Personalul medical a turnat apă peste șurubul din metal în timp ce acesta era tăiat.  Din fericire, bărbatul era anesteziat și nu a simțit nimic în timpul operației, iar organul i-a fost salvat.

„În acest caz am reuşit să salvăm penisul pacientului. Va fi capabil să devină tată în viitor”, a declarat un reprezentant al serviciilor de urgență, care a notat că astfel  de cazuri nu sunt chiar rare.

Soția bărbatului a declarat i-a pus acestuia piulița pe penis din cauză că bănuia că o înșală. Pacientul se gândește să divorțeze.

Doi frați români proxeneți și-au implantat bile în penisuri pentru a le provoca dureri mari prostituatelor pe care le violau

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Unul din patru britanici va muri din cauza poluării în următorii 10 ani

12 turci aveau de gând să ajungă ilegal în Mare Britanie. Descoperiți la Vama Nădlac II