in

23 de persoane s-au înecat, în ultima săptămână, în Marea Britanie

23 de persoane s-au înecat în ultima săptămână în Marea Britanie.Ultima victimă este un adolescent de 16 ani, găsit mort în râul Dee din Cheshire, ieri, 22 iulie.

Tot ieri au mai fost raportate alte trei decese.

Frank Varey a fost dat dispărut ieri după-amiază, la ora 14:30, după ce a distribuit pe rețelele de socializare că se află pe malul râului, iar poliția a început căutările.

Polițiștii au confirmat apoi că un cadavru a fost găsit în jurul orei 20:00 și că familia lui Frank a fost informată.

Tânărul era un boxer „talentat și popular”, care a reprezentat Anglia pe scena continentală și a câștigat o serie de titluri naționale, scrie Daily Mail.

Luptătorul Tyson Fury a fost printre cei care și-au amintit de adolescent și a transmis: „RIP Frank. Ai fi fost un viitor campion mondial.”

Potrivit Federației Engleze de Box, Frank, originar din Blackpool, și-a reprezentat țara la Campionatele Europene de Juniori din 2019 la Galați, în România unde a câștigat mai multe titluri.

Un val de căldură vine peste Marea Britanie după ploi și inundații. Ce temperaturi sunt așteptate chiar de săptămâna aceasta

Un alt tânăr, de 19 ani, se afla alături de prieteni la Linton Falls, pe râul Wharfe, la Grassington. A intrat în apă și nu a reușit să mai iasă la suprafață.

Prietenii au alertat serviciile de urgență, Ben a fost găsit dar a fost declarat mort de paramedici la fața locului.

În North Yorkshire, doi adolescenți au privit șocați cum tatăl lor s-a înecat în mare.

Bărbatul înotase cu băiatul și fata sa în largul coastei, atunci când toți trei au fost aduși în larg de o maree. Garda de Coastă a descris ceea ce s-a întâmplat ca fiind „oribil”.

Cei doi copii au fost smulși din valuri de înotători și duși pe plaja din Reighton Gap, la patru mile sud de Filey. Însă tatăl, în vârstă de 55 de ani, a ajuns în larg. A fost tras din apă, dar a fost declarat mort, în ciuda încercărilor disperate de a-l readuce la viață.


23 de persoane s-au înecat, în ultima săptămână, în Marea Britanie…

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Eric Clapton se alătură anti-vacciniștilor. Refuză să cânte în locuri unde nu intră decât cei imunizați

Mașină înmatriculată în Anglia, accident cumplit în județul Bacău: șapte morți