Președintele Franței, infectat cu COVID-19. Liderii europeni sunt în alertă maximă

Președintele Franței, Emmanuel Macrin, a fost testat pozitiv pentru COVID, după o săptămână în care s-a întâlnit cu mulți dintre liderii europeni.

Potrivit The Sun, anunțul l-a determinat pe premierul spaniol, Pedro Sánchez, pe care Macron l-a întâlnit luni, 14 decembrie, să-și suspende toate activitățile publice și să intre în autoizolare.

Într-o declarație, Macron, în vârstă de 42 de ani, a spus că a făcut un test după ce și-a dat seama că are simptomele inițiale ale virusului.

Acum, președintele francez a intrat într-o carantină de șapte zile, până pe 24 decembrie.

Macron este ultimul dintr-un șir de lideri mondiali – inclusiv premierul britanic Boris Johnson – care s-au îmbolnăvit de COVID-19.

Boris Johnson este din nou în carantină. Premierul a intrat în contact cu un bolnav de COVID-19

Diagnosticul său a venit la doar o zi după ce a avut o întâlnire cu premierul spaniol Pedro Sánchez, la Palatul Elysee.

Biroul lui Sánchez a confirmat că și acesta va intra în carantină șapte zile. Macron l-a găzduit ieri, 16 decembrie, și pe premierul portughez, António Costa, la Paris.

De asemenea, trebuia să viziteze Libanul între 22 și 23 decembrie, însă președinția Franței a confirmat că această călătorie nu va mai avea loc.

Încă nu este clar unde a contractat Macron virusul, dar biroul său a declarat că îi anunță pe toți cei cu care a fost în contact strâns, relatează BBC.

Un oficial a mai spus că Macron „este încă la conducere” și că lucrează de la distanță.

Franța a înregistrat peste 2,4 milioane de cazuri de coronavirus și cel puțin 59.361 de decese de la începutul pandemiei.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

O fetiță din Londra a fost ucisă de POLUARE. Decizie istorică a justiției britanice

Alte orașe și zone din Anglia intră în lockdown de nivelul 3. Printre ele Luton, Milton Keynes și Peterborough