in

Val de căldură peste Anglia. Temperaturile vor depăși 33 de grade Celsius



Temperaturile în unele zone ale Angliei vor ajunge și vor depăși 33 de grade Celsius, după ce marți, 26 iunie, s-au înregistrat peste 30 de grade în Rostherne, Cheshire, cea mai fierbinte zi a anului de până acum.

Însă creșterea temperaturilor va continua și zilele următoare, anunță Biroul de Meteorologie. Vor atinge apogeul joi, 28 iunie, cu valori posibile de 33 C, cu mult peste media lunii iunie din Marea Britanie, de doar 17,3 grade Celsius.

Pragul de avertizare de caniculă se află în present la nivelul doi, cee ace înseamnăî că serviciile de sănătate sunt pregătite să ia măsuri.

Serviciul de Sănătate Publică din Anglia (PHE) a avertizat persoanele în vârstă, copiii și persoanele cu afecțiuni cardiace care sunt cele mai vulnerabile în timpul valului de căldură.

„Știm că atunci când acestă vreme lovește, mulți oameni vor ieși din case pentru a profita din plin de soare, dar pentru alții, temperaturile ca acestea, pentru mai mult de o zi sau două, pot reprezenta un risc semnificativ pentru sănătate”, a declarat pentru The Independent dr. Thomas Waite de la PHE.

„Este extrem de important să monitorizăm prietenii, rudele și vecinii care sunt expuși riscului”, a continuat acesta.

Organizațiile de caritate au avertizat, de asemenea, că persoanele fără adăpost sunt expuse riscului de expunere prelungită la soare și căldură.

„Rugăm populația să doneze lucruri cum ar fi cremă de soare, apă și pălării de soare, pentru a-i ajuta pe cei expuși riscului în următoarele zile. Oamenii pot oferi lucruri fie direct, fie le pot dona unui adăpost sau unei organizații”, a spus Debra Ives, director de operațiuni la Evolve Housing and Support.

Căldura neobișnuită în ultimele zile a dus și la incendii în nord-vestul Angliei, dar și la restricții de viteză pe calea ferată.

De asemenea, poliția avertizează că este periculos înotul în ape deschise, după ce un bărbat s-a înecat, luni seara, într-un lac din Nutfield, Surrey.

De asemenea, un băiat de 13 ani a dispărut în timp ce înota într-un lac din Stoke-on-Trent, tot luni. Căutările vor continua astăzi, 27 iunie.

Cei care doresc să meargă la plajă sunt sfătuiți să caute locurile amenajate, unde există servicii de salvamar.

De asemenea, pompierii din Manchester luptă cu un incendiu de vegetație care s-a răspândit către case, iar oamenii au fost evacuați.

Și în Londra serviciile de tren de pe linia WaterlooNew Malden sunt supuse restricțiilor de viteză de la ora 11.00 a fiecărei zile, până vineri, 29 iunie.

Compania de cale ferată „Netowork Rail” a anunțat că vremea deosebit de caldă poate provoca dilatarea oțelului din care sunt confecționate șinele. Serviciul de Meteorologie a anunțat că temperaturile vor scădea ușor în weekend, dar nu foarte mult.

Vară caniculară în Marea Britanie! Începe din luna MAI

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ministrul diasporei, întâlnire cu oficialități britanice. Intotero: „Prioritatea MRP – protejarea drepturilor celor peste 400.000 de români”

Anglia. Parlamentari, militanți de stânga și lideri sindicali pornesc într-un turneu anti-Brexit