in

ATENȚIE! De la 1 ianuarie, cei care folosesc numerele de telefon din Marea Britanie în România ar putea fi taxați suplimentar pentru roaming

Operatorii telecom din România nu mai au obligația să ofere roaming la tarife naționale în Marea Britanie începând din 1 ianuarie 2021, în urma încetării obligativității legislației europene de profil pentru Marea Britanie, a declarat vicepreședintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, Eduard Lovin.

Începând cu 1 ianuarie 2021, reglementările europene privind „Roam like at home” (RLAH) nu mai sunt obligatorii pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (inclusiv Gibraltar), ca urmare a încheierii perioadei de tranziție după retragerea acestei țări din Uniunea Europeană, se precizează în comunicatul ANCOM.

Astfel, din 1 ianuarie, tarifele de roaming în Marea Britanie vor fi stabilite în continuare în condiții comerciale, iar ANCOM recomandă utilizatorilor români care vor călători în Marea Britanie să verifice în prealabil la furnizorul lor tarifele de roaming aplicabile.

Vicepreședintele ANCOM a precizat că nu există vreo interdicție pentru furnizorii de servicii telecom din România să continue să ofere roaming în Marea Britanie la tarife naționale și după 1 ianuarie.

Ieșirea Marii Britanii din UE nu afectează tarifele de roaming europene

„Încetarea mecanismul ‘Roam like at home’ în Marea Britanie de la 1 ianuarie 2021 înseamnă că operatorii telecom din România nu mai au obligația legală să ofere utilizatorilor roaming la tarife naţionale în Marea Britanie. RLAH este un beneficiu garantat doar în interiorul Spațiului Economic European – bineînțeles, nu există o interdicție pentru furnizorii din România să păstreze în continuare Marea Britanie în sfera de aplicare RLAH, dar o astfel de decizie tine strict de strategia comercială a fiecărui furnizor. În orice caz, utilizatorii beneficiază de măsuri de protecție și în cazul călătoriilor în afara Uniunii Europene, precum mesajul de informare personalizat cu privire la tarifele de roaming aplicabile în statul vizitat sau atenționarea cu privire la atingerea plafonului financiar de 50 de euro, fără TVA, pentru volumul de date consumat în roaming”, a afirmat Eduard Lovin.

Începând din 15 iunie 2017, utilizatorii români care călătoresc ocazional în țările din Spațiul Economic European (SEE – Uniunea Europeană, Norvegia, Islanda şi Liechtenstein) beneficiază de mecanismul “Roam like at home”, în baza căruia sunt tarifați pentru serviciul de roaming ca și cum ar fi un consum efectuat în România, în afara propriei rețele, în măsura în care acesta nu depășește anumite limite de volum, se menționează în comunicatul ANCOM.

Furnizorii de servicii telecom pot stabili anumite condiții de utilizare a serviciului de roaming în UE/SEE (politica de utilizare rezonabilă) pentru a preveni folosirea abuzivă sau anormală a acestui serviciu în alte scopuri decât cele pentru călătorii ocazionale în afara României, de exemplu în scopul de a preveni roaming-ul permanent în UE/SEE, potrivit ANCOM.

În Infocentrul ANCOM, cu ajutorul Calculatorului de date, utilizatorii pot afla volumul de date ce poate fi consumat în roaming fără costuri suplimentare, pe teritoriul UE/SEE, dacă li se aplică o limită pentru utilizarea rezonabilă. Rezultatele din Calculatorul de date nu sunt valabile și pentru utilizatorii RCS&RDS, această societate fiind autorizată de ANCOM, în conformitate cu regulamentele europene, să aplice anumite suprataxe pentru serviciile de roaming în UE/SEE, se precizează în comunicatul ANCOM.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Revolta de la DOVER: Șoferii de camion furioși s-au luat la bătaie cu polițiștii. Oamenii nervoși strigă: „F*** you Boris!”

Talentul românilor nu cunoaște granițe. La doar 13 ani, Ștefan este nominalizat la National Entertainment Awards