in

Ministrul Transporturilor refuză propunerea deputatului de diaspora Făgărășian: ”Puţin probabil ca Tarom să acopere oferta de servicii Blue Air”

Știri Diaspora: Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu transmite într-un răspuns la o interpelare a deputatului PNL de diaspora, Valentin Făgărășian, că este puţin probabil ca Tarom să poată să acopere în totalitate oferta de servicii a Blue Air, în eventualitatea în care compania privată nu-şi va mai relua zborurile.
El arată că Tarom se află în proces de restructurare, care este în evaluarea Comisiei Europene, iar acest plan de restructurare interzice extinderea operaţiunilor companiei, atâta timp cât beneficiază de ajutor de restructurare din fonduri publice, informează News.ro.

Heathrow: Compania românească Blue Air, amendată penal pentru că pasagerii săi nu au respectat regulile COVID

Ministrul Transporturilor refuză propunerea deputatului de diaspora Făgărășian

Deputatul PNL Valentin Ilie Făgărăşian a transmis o întrebare către ministerul Transporturilor, în care solicită informaţii privind soluţiile ministerului pentru relansarea companiei Blue Air şi reluarea zborurilor din şi către România cât mai curând.

În plus, parlamentarul întreabă dacă, în situaţia nedorită în care zborurile companiei Blue Air nu se vor mai putea relua, este posibil ca Tarom să îşi diversifice oferta / tarifele către destinaţiile spre care opera Blue Air în România, pentru a genera o concurenţă reală şi servicii mai bine.

În răspunsul ministerului Transporturilor, Sorin Grindeanu precizează că “reluarea zborurilor Blue Air este o decizie care aparţie în totalitate managementului operatorului aerian, care are obligaţia identificării resurselor necesare revenirii în piaţă”.

“Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii va sprijini, în limita competenţelor şi atribuţiilor legale, demersurile pe care Blue Air le va întreprinde în acest sens”, mai spune oficialul. În privinţa preluării curselor aeriene ale Blue Air de către compania naţională Tarom, Sorin Grindeanu precizează în răspunsul oficială că “Tarom se află în proces de restructurare, planul de restructurare fiind în evaluarea Comisiei Europene”.

“O componentă importantă a planului de restructurare o reprezintă planul de operare care trebuie astfel conceput încât să asigure profitabilitatea companiei, începând cu anul 2025, fiind interzisă extinderea operaţiunilor companiei atâta timp cât beneficiază de ajutor de restructurare din fonduri publice. Din această perspectivă, este puţin probabil ca Tarom să poată să acopere în totalitate oferta de servicii a Blue air Aviation, în eventualitatea în care această companie nu-şi va mai relua zborurile”, arată Sorin Grindeanu în document.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 3 In medie: 3.7]

romani in anglia

Oficiul naţional de statistică de la Londra: creştere uriaşă a numărului de români, la ce cifre s-a ajuns

imobile uk

Număr imens de proprietăți în Anglia și Țara Galilor deținute de companii offshore, doar în Londra au o valoare de zeci de MILIARDE