in

Uciderea parlamentarului David Amess, un act terorist comis de un britanic de origine somaleză

Uciderea parlamentarului David Amess, un act terorist comis de un britanic de origine somaleză

Presa britanică caută posibile explicații ale uciderii prin înjunghiere a deputatului conservator britanic David Amess, considerată de poliție un act terorist.

În legătură cu acest caz, tratat ca un act terorist, a fost reținut un suspect, Ali Harbi Ali, în vârstă de 25 de ani, cetățean britanic de origine somaleză.

The Sun a stat de vorbă cu rude ale lui Ali și arată că acesta ar fi fost radicalizat după absolvirea liceului, urmărindu-l pe internet pe predicatorul musulman Anjem Choudhary, condamnat pentru incitare la ură.

Chudhary a emis într-un interviu pentru Daily Mail ipoteza că Amess ar fi fost ucis pentru vederile sale pro-Israel, deși predicatorul nu era prea sigur cu privire la poziția deputatului conservator.

Tatăl lui Ali, Harbi Ali Kullane, este descris de un somalez din Londra, Harbi Farah, citat de Sun, drept un membru respectat al comunității somaleze din Marea Britanie. El se întorsese din Somalia înaintea izbucnirii pandemiei de Coronavirus și a fost operat pe cord.

Harbi Ali Kullane a fost consilier al fostului prim ministru al Somaliei, iar un unchi al lui Ali, Awale Kullane, este ambasadorul Somaliei în China.

Anglia în stare de șoc. Parlamentarul David Amess a murit după ce a fost înjunghiat de mai multe ori

Cunoscuți ai lui Ali au spus că acesta a studiat la o facultate de medicină și că lucra pentru NHS.

Dar cotidianul The Times scrie însă că Amess ar fi fost ucis din cauza strânselor sale legături cu emiratul Qatar.

El vizitase emiratul din Golf și avea înscris în registrul de interese parlamentar călătorii finanțate de ministerul de externe al Qatar-ului. El a făcut lobby pe lângă Qatar să investească în circumscripția sa, Southend West.

Presupusul asasin al lui Amess este fiul consilierului fostului prim ministru al Somaliei, Omar Sharmarke, care după ce a pierdut puterea în 2017 a plecat în exil în Kenya.

Dușmanul său politic este actualul președinte al Somaliei, Mohamed Abdullahi Farmaajo, sprijinit puternic de Qatar.

O astfel de ipoteză, care pare a fi o linie de anchetă a poliției, ar trece în plan secund motivația islamistă, în favoarea politicii interne somaleze și a legăturilor de familie ale presupusului asasin.

Poliția a obținut din partea unei curți din Londra o prelungire a arestării preventive până la șapte zile, maximum permis pentru detenția fără inculpare în cazul acuzațiilor de terorism.


Uciderea parlamentarului David Amess, un act terorist comis de un britanic de origine somaleză

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

COVID lovește puternic Marea Britanie: Peste 40.000 de infectări într-o zi. Ambulanțele nu fac față apelurilor

COVID lovește puternic Marea Britanie: Peste 40.000 de infectări într-o zi. Ambulanțele nu fac față apelurilor

Supermarketurile din UK ar putea raționaliza mâncarea de Crăciun